Episodul 6. Cât de eficiente sunt cele mai folosite metode de învățare?

Spune-le și altora
Te-ai întrebat vreodată cât de eficiente sunt strategiile de învățare pe care le folosești? Folosești vreo strategie sau metodă discutată în episoadele anterioare sau altceva? Știi care sunt cele mai folosite metode de învățare? 
 
În acest episod vom dicuta despre cât de eficiente sunt metodele de învățare frecvent folosite precum citirea reptată, subliniere sau marcarea textului și luarea de notițe prin transcrierea unui text. Ascultă acest episod pentru a afla dacă și tu folosești metode eficiente.

Ascultă episodul

Când am aflat cât de eficiente sunt cele mai folosite metode de învățare

Prima dată am aflat despre strategii și metode de învățare în anul trei de facultate. A fost un șoc din mai multe puncte de vedere. 
 
(1) În primul rând a fost șocul că lumea știe că există modalități mai eficiente de a învăța, altele decât cele frecvent folosite de toată lumea și, totuși, nu mi-a spus nimeni până atunci. 
(2) Al doilea șoc a fost legat de cât de ineficiente sunt metodele de învățare pe care le foloseam deja.
 
Ce metode am folosit până atunci, pe tot parcursul celor 12 ani de școală, plus doi ani de facultate?… păi metodele pe care le folosește toată lumea: citirea repetată, luarea de notițe, sublinierea și marcarea textului.
 
Cum altfel să înveți? Nimeni nu m-a învățat altceva.
 
Dintre toate aceste metode, cea care m-a ajutat cel mai mult a fost luarea de notițe. Dar de cele mai multe ori o foloseam și pe aceasta în mod ineficient și dura o veșnicie. Vom discuta în episodul următor cum putem lua notițe mai eficient.

Care sunt cele mai folosite metode de învățare?

Cele mai folosite metode de învățare pe care le-am întâlnit la colegii mei sau la elevii și studenții cu care am lucrat, sunt: citirea repetată, sublinierea și marcarea textului, luarea de notițe ca transcriere sau notare după dictare. Le folosești și tu?
 
Din păcate, acestea sunt și cele mai ineficiente. Și există studii care demonstrează acest lucru.
Cele mai folosite metode de învățare

Citirea repetată

Cât de eficientă este citirea repetată?

Citirea repetată este ineficientă pentru că de cele mai multe ori este un proces pasiv. Citești cu speranța că ceva din ceea ce citești va rămâne în memorie. Dar, când citești pasiv, cel mai adesea se întâmplă să ajungi la jumătatea paginii și să îți dai seama că nu mai știi despre ce ai citit până atunci.
 
Ce s-a întâmplat, de fapt? Gândul tău a zburat în altă parte și nu ai fost atent la ceea ce ai citit. Citirea s-a realizat automat, dar atenția ta nu a fost la ceea ce citești. Citirea activă, în care citești cu un anumit scop și faci legături între ceea ce citești și ceea ce știi deja, este o metodă mai utilă. Dar, din păcate, de multe ori citim pasiv, nu activ. 

Citirea repetată și senzația falsă că știi

Probabil problema cea mai mare legată de citirea repetată este că îți dă senzația falsă că știi. Studiile din psihologie numesc această senzație „sentimentul de a ști” și arată că acesta este cu atât mai puternic, cu cât suntem mai familiarizați cu ceva.
 
Dacă citești în mod repetat un text, sunt cuvinte, propoziții, fraze, cu care te familiarizezi. Îți amitești că ai mai citit despre asta și ai impresia că știi. Dar, de fapt, dacă te-ai testa ai constata că nu știi atât de bine pe cât crezi.
 
Reactualizarea activă, despre care am povestit în episoadele anterioare, este o metodă mult mai eficientă. Dacă ai combina citirea repetată activă cu reactualizarea activă ai învăța mult mai repede și mai bine.

Sublinierea și marcarea textului

Sublinierea și marcarea textului este ca o sabie cu două tăișuri. Poate să fie o metodă utilă de a selecta ideile importante dintr-un text și, în combinație cu luarea activă de notițe, să reducă informația pe care trebuie să o repetăm la o viitoare parcurgere a materialului de studiu. Din păcate, de cele mai multe ori, sublinierea sau marcarea textului nu sunt folosite în mod adecvat și devin inutile sau chiar un timp pierdut.

Greșeli în folosirea sublinierii și marcării textului

Care sunt greșelile pe care lumea le realizează când subliniază sau marchează textul?… ok… voi folosi alternativ sublinierea și marcarea, pentru a nu le repeta pe ambele de fiecare dată.

 Prima greșeală este sublinierea pe măsură ce citești.

Scopul sublinierii este de a scoate în evidență informația cea mai importantă dintr-un paragraf sau dintr-o pagină. Dar de unde știi care este informația cea mai importantă când nu ai terminat de citi paragraful sau pagina?
 
Pentru a nu face această greșeală, citește întâi tot paragraful sau chiar pagina, apoi analizează care este ideea cea mai importantă și apoi subliniaz-o. Nu trebuie să ai subliniată o idee în fiecare paragraf. În unele paragrafe autorul explică o idee menționată anterior sau aduce exemple pentru a susține ideea. 

 A doua greșeală este să subliniezi prea mult text.

După cum spuneam, rolul sublinierii sau al marcării textului este de a scoate în evidență informația cea mai importantă. Dacă subliniezi prea mult text, sublinierea își pierde scopul. Nu este totul la fel de important. Este mai eficient să subliniezi ideile cele mai importante, apoi să folosești luarea activă de notițe pentru a nota aceste idei și exemplele care le susțin.

 Folosirea unor marcatori de culori diferite nu reduce cantitatea de text subliniată.

Folosirea unor marcatori de culori diferite pentru diferite tipuri de idei, iar nu este cea mai utilă metodă. Ajungi ca materialul de studiu să arate ca un pom de Crăciun, dar dacă ajungi să citești pasiv, în mod repetat, ceea ce ai marcat, ajungem la prima problemă… cea a citirii repetate.

Luarea pasivă de notițe

Luarea pasivă de notițe… există așa ceva? Haide să îi spunem așa, acelei forme de a lua notițe, care presupune doar transcrierea unui text (de exemplu a celui subliniat la o primă citire) sau notarea după dictare sau ad literam (adică cu aceleași cuvinte) a ceea ce spune profesorul. 
 
Acest mod de a lua notițe nu prea este eficient. E adevărat că poți să îți amitești mai bine ceva ce ai notat decât ceva ce ai citit. Dar dacă nu te implici activ în luarea de notițe, pierzi prea mult timp și beneficiul este prea mic. 

Capcana permanentă a luării pasive de notițe

Întreabă-mă de unde știu… este metoda pe care am folosit-o cel mai mult și care m-a ajutat să devin melcul studios… E adevărat că nu o foloseam în totalitate pasiv, dar există tot timpul pericolul să notezi ideile așa cum le găsești, în loc să le reformulezi în propriile cuvinte, ceea ce ar fi mult mai eficient. 
 
Avem tendința să fim comozi și să depunem un efort minim și, dacă nu suntem atenți, cădem ușor în capcana de a lua notițe folosind exact cuvintele din text. Ni se pare inutil să reformulăm în cuvinte proprii o idee când este atât de bine formulată în carte… și presupune efort. Dar efortul de a reformula ideea ne poate ajuta să învățăm de zeci de ori mai repede și mai bine.

Folosirea eficientă a luării de notițe

Luarea de notițe devine o metodă eficientă când o folosim în mod activ, după cum vom vedea în episodul următor. 
 
Probabil ți-ai dat seama din ceea ce am discutat până aici că învățăm cel mai repede și bine când combinăm diferite metode eficiente. Luarea activă de notițe poate deveni și mai eficientă când o combinăm cu crearea de hărți mentale, reactualizarea activă și repetarea spațiată.

Puncte de acțiune

Răspunde la întrebarea: Care dintre metodele discutate în acest episod le folosești și cum le poți îmbunătăți?
 
Alege o metodă eficientă dintre cele discutate în episoadele anterioare pe care să o combini cu metodele pe care le folosești deja pentru a învăța mai eficient.

Niciodată nu e prea târziu să afli despre eficiența celor mai folosite metode de învățare

Pentru mine a fost trist și descurajant să aflu că metodele de învățare pe care le foloseam erau printre cele mai puțin eficiente. Dar m-am bucurat că am aflat chiar și așa de târziu că pot învăța mai eficient… pentru că toată viața învățăm. 

După facultate a urmat masteratul, doctoratul, lucruri de învățat pentru job sau ca și hobby. Deci am avut destule ocazii să aplic cele învățate și chiar să dau mai departe, învățându-i și pe alții despre ce înseamnă să înveți eficient.
 
Dacă ești într-o situație asemănătoare, să știi că e normal să fii trist, descurajat sau dezamăgit că nu ai aflat mai repede despre aceste lucruri. Important este să începi de undeva. Sunt multe lucruri pe care să le afli despre învățarea eficientă și ce funcționează mai bine decât metodele pe care le folosești deja. 
 
Dacă nu știi de unde să începi, în episodul anterior, episodul 5, am propus o serie de pași cu care poți începe să îți îmbunătățești învățarea. Pas cu pas vei învăța să folosești metode tot mai eficiente și să îți organizezi tot mai bine învățarea.
 
Până data viitoare… găsește un lucru pe care să-l îmbunătățești la metodele pe care le folosești deja.
 
Dacă vrei să îmi sugerezi un subiect pentru un episod viitor poți să îmi scrii pe adresa contact@artadeastudia.ro
Poți găsi mai multe informații și un articol care însoțește acest episod pe site la adresa: artadeastudia.ro/episodul6

Unde ne mai găsești online: